Georgienii sunt chemați luni la urne în cadrul alegerilor legislative

Georgienii sunt chemați luni la urne în cadrul alegerilor legislative
Publicat: 01/10/2012, 12:10
Actualizat: 22/03/2019, 19:29

Georgienii au început să voteze, luni, în cadrul alegerilor legislative în care partidul președintelui Mihail Saakașvili înfruntă o coaliție a opoziției, condusă de un miliardar, informează Mediafax, citând AFP.

Circa 3,6 milioane de alegători sunt chemați la urne între orele 8.00 (7.00, ora României) și 20.00 (19.00, ora României) pentru a-i alege pe cei 150 de deputați ai Parlamentului acestei foste republici sovietice din Caucaz, într-un scrutin ce ar putea fi influențat de un recent scandal de tortură.

Publicarea, în urmă cu două săptămâni, a unor înregistrări video cu scene de tortură a unor deținuți dintr-o închisoare din Tbilissi a provocat manifestații în țară și a atras condamnări din partea comunității internaționale, punând partidul aflat la putere într-o situație delicată.

Președintele Mihail Saakașvili și miliardarul Bidzina Ivanișvili, aflat la conducerea principalei coaliții a opoziției, nu s-au cruțat în timpul campaniei electorale, marcată de „provocare” și „agresivitate”, potrivit observatorilor OSCE din această mică țară din Caucaz cu 4,5 milioane de locuitori.

Coaliția de opoziție „Visul Georgian” a lui Ivanișvili îl acuză pe Saakașvili că a stabilit un regim autoritar.

La rândul său, Saakașvili afirmă că dacă principalul său opozant va ajunge la putere, acesta va pune capăt modernizării țării și o va aduce la haosul și corupția din trecut.

Miza acestor alegeri legislative este crucială în măsura în care modificări ale Constituției urmează să sporească puterile Parlamentului și ale premierului și să le reducă pe cele ale președintelui, în 2013, anul în care se va încheia al doilea mandat al lui Saakașvili.

Șeful statului pro-occidental a insistat asupra importanței scrutinului într-un mesaj televizat difuzat duminică seară la televiziunea națională. „Fiecare va decide viitorul societății noastre nu numai pentru următorii patru ani, ci pentru următoarele decenii”, a afirmat Saakașvili.(Andreea Romanovschi)

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident cumplit pe DN 26, în Galați! Traficul rutier...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Un studiu major vrea să afle dacă supraviețuitorii cancerului sunt „super-oameni”